Aula Magna a ASE a fost martora unui eveniment care şi-a propus să dezbată statutul economic şi juridic al operatorilor economici care realizează în sistem tradiţional distribuţia bunurilor de larg consum şi necesitatea unui mediu concurenţial loial între diferitele tipuri de comerţ în piaţa naţională.
S-a mai supus dezbaterii crearea unor măsuri de finanţare cu fonduri UE pentru distribuţia de bunuri în România, dar şi limitarea prin act normativ a suprafeţei de vânzare admisibilă în oraşe la maximum 200 mp. S-a mai pomenit în timpul dezbaterilor, foarte des, de legea 150 de modificare a legii 321, dar şi modul în care supermarketurile „ne-au pus practic botniţă”, cum plastic s-a exprimat Dragoş Frumosu, preşedintele Sindicatelor din Industria Alimentară.
Propuneri pentru reglementarea comerţului
Deşi scopul acestei dezbateri a fost de a furniza Guvernului şi Parlamentului suport profesional în vederea elaborării de acte normative care să reglementeze comerţul din România pe baza următoarelor principii:
– asigurarea securităţii alimentare şi accesului consumatorilor la o diversitate cât mai mare de produse de calitate,
– dezvoltarea IMM-urilor pe întreg lanţul economic de la producţie până la comerţ,
– echitate concurenţială şi bunăstare economică pentru toţi operatorii economici,
– îmbunătăţirea cadrului legislativ administrativ, comercial şi fiscal referitor la suprafaţa comercială maxim admisă la nivel de unităţi administrativ teritoriale, cred că mai este mult până departe… Discuţiile s-au lovit de paranoia românească şi infinitele orgolii în care fiecare este convins că dreptatea este numai şi numai pe turta lui. Aşa se face că vorbitorii cu greutate au dispărut unul câte unul, imediat după ce şi-au făcut numărul. Au bifat, au blufat şi au zburat, cum s-ar spune. Ba mai mult, s-au acuzat unii pe alţii că sunt diletanţi; senatorii şi deputaţii pe cei de la asociaţii, iar guvernanţii pe toată lumea. Dar şi viceversa, că doar e la liber!
Am urmărit o dezbatere vie, mai ales în partea a doua când oficialii au devenit semioficiali iar somităţile s-au retras în tagma lor.






