Atât liderul APRIL, Dorin Cojocaru (foto stg.), cât și specialistul în etichetare, Cristian Popa (foto dr.), autorul lucrării „Etichetarea prin exemple”, vin cu acuzații destul de grave la adresa autorităților: incompetență și lipsă de comunicare. O dovadă este și faptul că nici un reprezentant al ANPC nu a onorat invitația la simpozionul „ESE – Etichetare. Siguranță. Etică”, care are loc pe 8 şi 9 noiembrie 2017, la Bucureşti.

Să nu mai vorbim că Legea etichetării laptelui 192/2017, deși va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, nu beneficiază încă de norme metodologice și, cel puțin asta am înțeles din discuțiile purtate, legea ar fi suspectă de lipsa notificării către Bruxelles.
Legea mai are şi multe chichițe care ar afecta tocmai producătorii şi procesatorii români din sectorul laptelui, pentru că aceasta nu își face efectul decât asupra produselor din țară. Producători care vor avea parte, potrivit unor zvonuri și previziuni profesioniste, de multe mișcări cel puțin ciudate pe piața laptelui.
Revista FERMA v-a prezentat pe larg prevederile Legii 192/2017, precum şi opiniile producătorilor şi procesatorilor din sectorul laptelui despre efectele legii AICI: LAPTELE ROMÂNESC este PROTEJAT prin LEGE!
Simpozionul „ESE – Etichetare. Siguranță. Etică” este un eveniment unic, dedicat producătorilor de alimente și de suplimente alimentare din România, organizat, pentru al doilea an consecutiv, de revista RO.aliment. Printre partenerii evenimentului sunt IBA București, PRISA, ARC, ROMALIMENTA, APRIL și APAR (Asociaţia presei Agricole din România). Specialiștii prezenți pe 8 și 9 noiembrie 2017 la eveniment dezbat o multitudine de probleme cu care se confruntă sectorul alimentar privind etichetarea produselor. Scopul este facilitarea dialogului dintre producători și specialiști, dar și de a da răspunsuri la cele mai complicate întrebări privind etichetarea, siguranța și etica.







