APIA: PRIMII FERMIERI care PRIMESC SUBVENŢIILE în 2018! - Revista Ferma
2 minute de citit

APIA: PRIMII FERMIERI care PRIMESC SUBVENŢIILE în 2018!

Potrivit datelor comunicate de Agenţia de Plăţi, APIA a autorizat la plată un număr de 16.148 fermieri cu suma totală de 43,6 milioane euro.

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferenţa de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanţare de la Bugetul Naţional. Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.

APIA precizează că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

APIA mai precizează că, începând cu 16 octombrie 2017 şi până în prezent, Agenţia a autorizat la plată suma totală de 1,438 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară din subvenţiile pentru Campania 2017.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×