Era destul de neliniştit pentru că vremea începuse să se strice, fusese anunţat un front de ploi şi trebuia să onoreze o comandă pentru o reţea naţională de supermarketuri. Era o promoţie destul de mediatizată şi trebuia să livreze în decurs de o săptămână o cantitate de 250 tone de mere, preponderent din soiul Ionatan. Ulterior am aflat că a reuşit să rezolve cerinţa contractuală.
Aurel Onigaş administrează, cu priceperea şi pasiunea specialistului care-şi urmează destinul, societatea comercială – SC Pombis SA din Bistriţa Năsăud. Unitatea cu specific pomicol, specializată în principal în producţia, procesarea şi comercializarea de fructe, deţine o suprafaţă de livadă de aproximativ 300 hectare, organizată în două ferme: una în Ciceu-Mihăieşti şi cealaltă în Dipşa, un sat al comunei Galaţii Bistriţei.
Livezi în reconversie
“În general, au fost livezi bătrâne, unele aflate în declin de producţie, dar am reuşit să facem 100 hectare din cele 300 ha prin programul de reconversie. Avem plantaţiile tinere de măr şi de prun. În structură, exploatăm 45 hectare de prun, 10 ha de cireş şi diferenţa până la 300 de hectare – măr”, ne-a declarat administratorul Pombis. Acesta a continuat să aprecieze că anul pomicol nu a fost unul chiar rău pentru societate: „Ne-a ferit Dumnezeu de îngheţ! În primăvară a plouat, au mai căzut precipitaţii în prima parte a verii, apoi în depresiunea Bistriţei s-a instalat o secetă excesivă. Este prima dată când ne-a secat un lac de acumulare. Lipsa apei a făcut ca merele să nu se dezvolte la dimensiunea corespunzătoare, dar am reuşit să găsim înţelegere şi să vindem fructele şi la calibre mai mici. Preţurile sunt foarte bune, ele ne-au scos din necaz. La prune am făcut 40-45 la sută dintr-o producţie normală şi nu am vândut sub 2,7 lei kilogramul, iar la măr livrăm beneficiarilor noştri cu 2,3 lei/kg”.
Aurel Onigaş: “Vindem de câţiva ani buni în reţeaua de supermarketuri, avem încheiate contracte cu parteneri de afaceri precum Fabrica de sucuri Austria Juice România din Vaslui şi Annabella – Fabrica de conserve Râureni din Râmnicu Vâlcea, prin care le oferim mere pentru industrializare la 90 de bani plus TVA kilogramul, un preţ mult mai avantajos decât anul precedent”.
Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 21/204 (ediţia 1-14 decembrie)
Un articol semnat de MARIAN MUŞAT






