Cercetarea trebuie să fie sub comandamentul pieţei - Revista Ferma
5 minute de citit

Cercetarea trebuie să fie sub comandamentul pieţei

„Cred că nu este o specie legumicolă la care unitatea noastră să nu aibă acoperire sau cel puţin un soi brevetat”, mi-a declarat din capul locului Silvica Ambăruş, fostul director al staţiunii din Bacău. Iar munca de cercetare continuă. „Acum spre omologare avem câteva linii de tomate şi de ardei gras. Sunt în curs de derulare proiecte naţionale prin care ne-am angajat să ieşim pe piaţă cu hibrizi şi soiuri noi de legume; de aceea ne preocupă să îmbunătăţim parametrii: timpurietate, calitate, aromă şi gust, aşa cum ne solicită cultivatorii şi consumatorul final. Noi nu facem un soi de dragul de a-l crea, de dragul de a-l pune în sertar sau de a obţine o hârtie pe el”, a adăugat Silvica Ambăruş.

varza de toamna Silvana

Aurul staţiunii: Auria Bacăului!
Fostul director al staţiunii Bacău a continuat afirmând că cercetarea legumicolă trebuie să fie sub comandamentul pieţei: „Ce solicită piaţa la ora actuală, trebuie să facem, iar gustul nu se discută. Noi avem un soi de fasole urcătoare cu păstaie verde care întrece varietatea Auria Bacăului cu păstaia galbenă, dar cum consumatorul nu este obişnuit să consume fasole verde, o solicită pe cea galbenă. Trebuie să ne pliem pe gustul consumatorului”.
Reprezentativă pentru SCDL Bacău este fasolea urcătoare Auria Bacăului, un soi semitardiv, cu perioada de vegetaţie de 54-57 de zile până la maturitatea de consum, cu păstaia dreaptă, uşor curbată şi cu lăţimea de 1,9-2,0 cm, ce prezintă rezistenţă la Colletotrichum indemutianum şi Xanthomonas phaseoli.

Soiuri cu cerere mare în piaţă
Cercetarea legumicolă băcăuană se mândreşte cu faptul că dispune de soiuri româneşti create şi înmulţite în staţiune pentru a satisface solicitările fermierilor români. Sunt creaţii care au ţinut „verde… clorofilian”, să nu se veştejească de tot această activitate.
Aici se pot evidenţia: soiul de pepene galben Briliant, care este un deliciu; varietăţile de ardei gras – Dariana Bac şi Dariochea, ardei lung – Siret şi Ionel, gogoşar – Creolica şi Creola, ardei iute – Iute Delicios; sau tomatele pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrie. „Avem soiuri de fasole pitică (Miruna, Marinică). Nu facem faţă cererii şi trebuie să punem suprafeţe mai mari ca să avem cantităţi suficiente de seminţe. Dar cele mai solicitate sunt soiurile de fasole urcătoare şi de grădină, soiul de ardei gogoşar Creolica, porumbul Deliciosul şi ardeiul gras Dariana Bac. Avem varietatea de cimbru Daria, foarte căutată la ora actuală, cât încă mai sunt măsuri APIA care favorizează fermierul român să cultive soiuri româneşti”, a susţinut cercetătoarea.
Reorganizarea staţiunii este pentru SCDL Bacău un nou început, menit să îşi îndeplinească pe viitor cu mai mult aplomb cercetările interdisciplinare în domeniile ameliorării, fiziologiei, producerii de seminţe şi de material biologic superior la legume şi flori, în direcţia combaterii integrate a agenţilor patogeni, precum şi în sistemul agriculturii ecologice.

CREAŢII LEGUMICOLE ROMÂNEŞTI PIRATATE!
Auria Bacăului, această creaţie valoroasă cu mare succes de piaţă, care se cultivă în toată ţara pe arii largi, este piratată! Cu alte cuvinte, se fură munca unor oameni de ştiinţă, proprietatea statului, de fapt, protejată prin lege. „Auria Bacăului este soi protejat brevetat de noi. Cultivatorii români care au cumpărat de la noi sămânţă certificată nu aveau voie să o mai reînmulţească, ci să cultive soiul doar pentru consum. Fără acceptul staţiunii, au dat soiul unor firme din Olanda şi acelea l-au înmulţit. Am avut destule litigii anul acesta în instanţă, că de vorbă bună nu a ascultat nimeni. Să sperăm că lucrurile încep să se liniştească. Mai avem un caz acum, din păcate, cu porumbul zaharat Deliciosul, pe care-l avem protejat”, ne-a mărturisit necazul Silvica Ambăruş.
De altfel, trebuie spus că mai întâi a fost creată varietatea de porumb zaharat Dulcele de Bacău, care nu mai există în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România. Or, pe internet se poate lesne vedea că mulţi cultivatori anunţă că vând porumb zaharat Dulce de Bacău, soi protejat prin lege şi brevetat de SCDL Bacău. „De unde a apărut sămânţa pe piaţă, din moment ce deţinătorul soiului SCDL Bacău nu o mai produce? Oare când se va pune ordine şi în acest domeniu?” s-a întrebat Silvica Ambăruş.

PORUMBUL ZAHARAT “DELICIOSUL”
”Deliciosul” este un soi cu ştiuletele lung de 16-21 cm şi număr de rânduri de boabe mijlociu (13-14). Tipul bobului este dentat, zaharat, culoarea vârfului bobului este gălbuie iar a feţei dorsale e alb-gălbuie, iar coloraţia antocianică a glumelor rahisului este absentă.
Soiul prezintă toleranţă la bolile şi dăunătorii porumbului şi la secetă, suportă monocultura dacă permite fertilitatea solului.
Porumbul zaharat Deliciosul este utilizat pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrializare.

Silvica Ambarus_b
Silvica Ambăruş: „Suntem fericiţi că, în sfârşit, a fost publicată Hotărârea de Guvern privind reorganizarea staţiunii. Se vede o rază de speranţă la orizont. Acum avem alt statut, după ce am luptat atâta amar de ani, aproape trei decenii. De anul viitor vom fi finanţaţi de la bugetul public”.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/204 (ediţia 1-14 decembrie)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×