Ce este interesant la noul GFX-750?
• Modulul de ghidare NAV-900, care însoţeşte monitorul GFX-750, este cel mai avansat receptor GNSS pe care Trimble l-a creat până în prezent, construit pentru o durată de funcţionare maximă şi pentru a oferi o gamă largă de opţiuni de acurateţe, de la precizie de bază, la precizie ridicată.
• Instalare simplă. Cu un proces de instalare mult simplificat, GFX-750 şi modulul de ghidare NAV-900 au fost special concepute pentru a menţine ordonat spaţiul din cabină, precum şi pentru un transfer rapid între maşinile din fermă.

• Compatibilitate ISOBUS. Sistemul GFX-750 funcţionează pe toate mărcile de vehicule agricole împreună cu majoritatea mărcilor de utilaje cu opţiune ISOBUS. Funcţia Task Controller (Control Lucrare), pentru controlul automat al dozei aplicate şi al secţiunilor, este complet integrată şi simplu de utilizat de pe ecranul de lucru.
• Conectivitate îmbunătăţită. Trimble GFX 750 este monitorul cu cele mai multe opţiuni de conectivitate, fiind dotat cu Wi-Fi, Bluetooth, CAN şi, pentru prima dată, BroadR-Reach®.
• Gnss extins. Noul modul de ghidare este dotat cu cel mai puternic receptor GNSS de la Trimble, care urmăreşte sateliţi din mai multe constelaţii, ducând la performanţe superioare în medii dificile.
• Sistemul de operare Android permite personalizarea monitorului în funcţie de stilul de lucru.

GFX-750 se pretează la orice lucrare din fermă:
• Pentru lucrări de fertilizare şi erbicidare cu ghidare manuală se evită suprapunerile şi se substituie cu succes jalonierea.
• La lucrările care necesită precizie, alături de ghidarea automată (autopilot), este potrivit pentru: semănatul culturilor prăşitoare şi de păioase, prăşirea mecanică, pregătirea solului, fertilizarea şi erbicidarea, inclusiv cu aplicare variabilă.
• La măsurarea terenurilor pentru APIA, cu NAV 900 şi funcţia control înclinare activată beneficiem de măsurători precise ale terenurilor, chiar şi în zonele deluroase.
Mai multe detalii despre monitorul GFX-750 puteţi găsi pe site-ul distribuitorului Vantage: www.vantage-ro.com
Text şi foto: VANTAGE
Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/210 (ediţia 15-31 martie 2018)






