A câştigat TABLETA la AgriPlanta-RomAgroTec 2018! - Revista Ferma
2 minute de citit

A câştigat TABLETA la AgriPlanta-RomAgroTec 2018!

FRANCO-POPINCIUC_bTânărul fermier din comuna Durneşti, jud. Botoşani, a împlinit 19 ani pe 21 mai 2018. Este student în anul I la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV Iaşi. Împreună cu tatăl său, lucrează 350 ha de teren, pe care cultivă porumb, floarea soarelui, soia, rapiţă şi grâu. Ne-a spus că de zece ani, de când familia sa face agricultură, anul 2017 a fost cel mai bun. Au recoltat, în medie, 12 tone de porumb la hectar (cu hibrizi Dekalb), 5 tone de floarea soarelui pe hectar (cu doi hibrizi Syngenta) şi 8 tone de grâu pe hectar (soiul Miranda a dat chiar o medie de 9 tone/ha).

2018 este al patrulea an când a venit la expoziţia în câmp de la Fundulea şi al doilea an în care a participat la Concursul de fotografii organizat de Revista Ferma Franco Popinciuc a venit anul acesta la AgriPlanta-RomAgroTec împreună cu tatăl său ca să îşi caute un tractor nou. Lucrează cu mai multe tractoare New Holland şi Claas, între 110 CP şi 270 CP, o combină Claas Lexion, şi utilaje Lemken şi Amazone, iar acum ar vrea un New Holland T6.175 Dynamic Command de 145 CP, un model nou, care a primit titlul de „Tractorul Anului 2018” la categoria tractoarelor de putere medie la Agritechnica 2017.

Citiţi detalii în ediţiile viitoare ale Revistei Ferma.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×