Ce bani mai are AFIR - Revista Ferma
5 minute de citit

Ce bani mai are AFIR

Din alocarea de 203 milioane de euro, stabilită pentru sesiunea din acest an, au fost depuse cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de euro. Data limită de depunere a solicitărilor de finanţare pentru procesarea produselor agricole este 31 ianuarie 2019, în limita fondurilor disponibile.

Procesare rosii_b

Producţie bună, procesare insuficientă
Chiar directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, îi îndeamnă pe agricultori să scrie şi să depună proiecte, fiindcă sunt ”fonduri disponibile atât pentru înfiinţarea unităţilor de procesare, cât şi pentru dezvoltarea şi modernizarea acestora. Cu ajutorul fondurilor europene pe care le gestionăm, agricultorii produc multe materii prime, dar trebuie făcut pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. Valoarea sprijinului acordat pentru procesare poate ajunge până la 2,5 milioane de euro, o sumă importantă pentru cei care doresc să investească în acest sector”. Pentru înfiinţarea de unităţi de procesare au fost despuse până în prezent 81 de proiecte, iar pentru dezvoltarea şi modernizarea unităţilor de procesare 28 de proiecte. Tot în domeniul procesării, mai există o submăsură, SM 4.2 GBER MINIMIS, numită ”Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole aferentă submăsurii 4.2”. Aici au fost depuse 41 de proiecte, iar sesiunea se va încheia în 31 decembrie 2018.
Explorând arhiva site-ului AFIR, am descoperit şi câteva proiecte finanţate prin SM 4.2 GBER MINIMIS. De pildă, un proiect selectat pentru finanţare în august 2016 a fost ”Extindere şi modernizare fabrică de pâine, produse de panificaţie şi patiserie, în comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman”, beneficiar fiind SC Euro Pan SRL, cu o valoare eligibilă de 2.000.000 de euro. Un alt proiect a fost ”Construcţie anexe funcţionale şi dotări tehnologice pentru extinderea activităţii şi împrejmuire cu gard”, beneficiar fiind SC Sitemani SRL, din Sibiu, cu valoarea eligibilă de 1.305.782 lei. În cadrul SM 4.2, ”Dezvoltare şi modernizare unităţi de procesare”, firma SC Cosm Fan Carmangerie SRL a modernizat şi extins o unitate de procesare carne în comuna Apahida, satul Sînnicoară, din judeţul Cluj.

Fabrica de paine_b

La şcoala internetului
Au mai rămas bani pentru participarea pentru prima dată la scheme de calitate (sM 3.1), alocarea aferentă acestei submăsuri fiind de 6,1 milioane de euro, dar sesiunea se încheie la 31 decembrie 2018. De asemenea, investiţiile în exploataţii agricole (sM 4.1), componenta sector vegetal (zona montană) beneficiază de o alocare de 26 milioane de euro, fiind depuse solicitări de finanţare de 11,8 milioane de euro, iar sesiunea se încheie la 31 martie 2018. Ar mai fi timp! Bani mai sunt pentru anumite măsuri, dar fermierii au nevoie de consultanţi care să priceapă schimbările survenite pentru depunerea proiectelor. Recent, AFIR a anunţat că pentru anumite măsuri, proiectele vor fi depuse exclusiv online, iar în curând acest lucru va fi obligatoriu pentru toţi aplicanţii, indiferent de măsura pentru care aplică. Hârţogăria a fost înlocuită cu depunerea online, care nu-l scuteşte însă pe aplicant de eventuale tracasări, chiar dacă AFIR a publicat pe site o sumedenie de informaţii şi de avertizări privind noua modalitate de depunere a proiectelor. Calculatorul este o lume în sine, cu un limbaj propriu, cu reguli de utilizare, iar depunerea unui proiect nu e aşa de simplă ca postarea unui selfie, din fermă, facebook. Ar trebui ca AFIR şi asociaţiile de fermieri să organizeze cursuri de învăţare a noilor reguli de depunere a proiectelor. Oricum, consultanţii agricoli vor trebui să se dea peste cap şi să înveţe de-a fi a păr cum să depună online un proiect, fără să cadă în vreo capcană virtuală.

ELIGIBILITATE FĂRĂ BANI!
Pentru a afla cum apreciază consultanţii, partenerii deseori indispensabili ai fermierilor, noul mod de lucru instituit de AFIR, l-am contactat pe Ionuţ Isdrariu, un tânăr consultant din judeţul Gorj: ”Depunerea online a proiectelor este o mişcare bună, e o îmbunătăţire care ne scuteşte de multe drumuri. Am depus online proiecte pe măsura 6.3. E un pic de lucru şi acum. Documentele trebuie scanate, puse în fiecare fişier, apoi urcate pe platformă. Unii consultanţi nu au ştiut cum să procedeze şi au avut probleme. Platforma are un istoric, poţi verifica înregistrarea proiectului. Ce mă nemulţumeşte pe mine este că nu suntem anunţaţi imediat cum s-au terminat banii şi depunem proiecte care sunt eligibile, dar nu primesc finanţare. Aleargă omul ca nebunul să facă proiectul şi i se spune că proiectul e eligibil, dar nu mai sunt bani”.
De ce au depus proiecte puţine pentru SM 4.1, investiţii în exploataţii agricole, componenta vegetal (zona montană)? Explicaţia ne-o oferă tot Ionuţ Isdrariu: „În zona montană nu sunt comasate terenurile pentru eventuale culturi vegetale. Dacă are omul trei hectare de teren şi vrea să cumpere prin AFIR un tractor de 100 CP, nu e eligibil, fiindcă are suprafaţă prea mică pentru un astfel de utilaj. Cât priveşte SM 4.2, pentru procesare, e o măsură bună pentru cooperative, fiind nevoie de cofinanţare de 30%”.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/223 (ediţia 1-14 decembrie 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×