Potrivit ultimului raport semestrial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), producţia globală de lapte ar urma să ajungă la 859 milioane tone, mai mult cu aproape 16 milioane de tone comparativ cu anul precedent, echivalent cu o creştere de 1,9 procente.
Un factor care contribuie în mod semnificativ la această dinamică ar fi extinderea efectivelor de vaci din India, pe fondul creşterii constante a cererii interne pentru produsele lactate. În acest caz, analiştii estimează o producţie de lapte (incluzând aici şi laptele de bivoliţă) în creştere cu aproape 10 milioane de tone sau 5,3% până la 196 milioane de tone, cu mult peste o cincime din producţia mondială!
Potrivit FAO, efectivele au crescut şi în Pakistanul vecin, unde producţia de lapte este de aşteptat să crească cu 3%, la aproape 47 milioane de tone. Cu toate acestea, atât India cât şi Pakistan sunt „autosuficiente” şi nu joacă un rol prea important în comerţul internaţional. Pe de altă parte, Uniunea Europeană, care este al doilea producător de lactate din lume, ar urma să înregistreze anul acesta o creştere marginală a producţiei de lapte, de doar 0,7%, echivalent cu 1,2 milioane de tone, astfel încât producţia totală, conform calculelor FAO, ar ajunge la 168,4 milioane de tone. Prognoza Comisiei Europene din luna aprilie vorbea, de asemenea, despre o încetinire a ritmului de creştere a produţiei de lapte, ca urmare a secetei din 2018 care a dus la o stagnare a efectivelor de animale.
În ceea ce priveşte piaţa americană, FAO se aşteaptă la o producţie de 99,6 milioane de tone, cu circa un procent mai mult decât anul trecut. În schimb, Noua Zeelandă a profitat de condiţiile bune de păşunat din prima parte a sezonului de referinţă 2018/2019, sporindu-şi producţia cu 3,5%, până la valoarea de 22,1 milioane tone. Condiţiile meteorogolice nefavorabile din acest an ar putea avea însă o influenţă negativă asupra producţiei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Australia, unde producţia va scădea considerabil în 2019 din cauza lipsei de precipitaţii din toamnă.





