Protecţie absolută cu Austral® Plus - Revista Ferma
2 minute de citit

Protecţie absolută cu Austral® Plus

Syngenta introduce pe piaţa din România soluţia Austral® Plus, care înlocuieşte produsele pe bază de neonicotinoide pentru tratamentul seminţelor de cereale, în acest moment fiind singurul insecto-fungicid ready-mix înregistrat. Astfel, lansarea produsului Austral® Plus vine în sprijinul nevoilor fermierilor.

Austral_Plus_b

Fermierii au o soluţie viabilă pentru tratamentul seminţelor de cereale
Austral® Plus este un amestec ready-mix de două substanţe active (teflutrin 40 g/l şi fludioxonil 10 g/l) ce oferă un spectru larg de acţiune împotriva bolilor la sămânţă şi a dăunătorilor de sol. Teflutrinul este un insecticid cu spectru larg din clasa piretroizilor, care acţionează în jurul seminţelor prin contact şi vapori, difuzând de pe seminţe în sol, formând o zonă de protecţie în calea dăunătorilor, denumită halou. Produsul Austral® Plus protejează seminţele şi în acelaşi timp oferă şi un efect fitotonic. Acesta conferă protecţie împotriva viermilor sârmă (Agriotes spp.), a gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) şi a muştei cenuşii (Delia coarctata) şi este recomandat pentru tratamentul seminţelor de grâu şi de orz. Acţiunea fungicidă oferită prin substanţa activă fludioxonil asigură protecţie împotriva principalelor boli la cereale, printre care cele mai importante sunt Septorioza cu transmitere în sol şi prin sămânţă (Septoria nodorum), Fuzarioză (Fusarium spp.) şi Mălură comună (Tilletia spp.).
Pentru o bună acoperire a seminţelor, produsul se aplică numai împreună cu un adjuvant (AG 40R), cu care va veni împreună la pachet. Adjuvantul este de origine vegetală, obţinut din ulei de rapiţă esterificat şi are rolul de a îmbunătăţi aderenţa produsului pe sămânţă, reducând astfel semnificativ praful de pe seminţele tratate.
Punem întotdeauna accent pe utilizarea în siguranţă a produselor pentru protecţia plantelor iar, indiferent că vorbim despre operatorul care face tratamentul sau fermierul care manipulează seminţele tratate, venim cu recomandări specifice de utilizare, comunicate în toate materialele de promovare. Mai mult, Syngenta a dezvoltat o pagină de internet, special dedicată măsurilor de siguranţă pentru utilizarea produsului şi a seminţelor tratate. Aceste informaţii pot fi consultate accesând pagina: https://www.syngenta.ro/utilizarea-siguranta-produsului-austral-plus.

SYNGENTA ROMÂNIA

Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×