Din păcate, fenomenul nu a fost măsurat şi datele reale nu sunt făcute publice. Totul e învăluit într-o ceaţă groasă pe care statisticile nu au risipit-o. E bine să ştim, totuşi, cât pământ au cumpărat, cât lucrează etc., date care pun lucrurile în matca lor. Recent, însă, Agerpres a publicat un articol prin care vehiculează astfel de date puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii.

Italienii, pe primul loc
Lucrurile ar sta aşa: suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare la finele anului 2018, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri. Din punct de vedere al provenienţei, cele mai multe persoane erau din Italia – 194, Germania – 80 de persoane, Franţa – 33, Austria – 31 persoane, Olanda – 28, Spania – 23, Belgia – 17, Danemarca – 16 şi Grecia – 10 persoane etc.
Informaţiile acestea, puse la dispoziţia agenţiei de presă chiar de minister, contrazic în mod evident procentul de 40 la sută pus în circulaţie după anul 2015, când Parlamentul European a publicat un studiu despre acapararea terenurilor, realizat de Transnational Institute, cu sediul la Amsterdam. Procentul a fost preluat în România de toate mediile şi „rostogolit” ca o informaţie certă. Consultând studiul respectiv, atât în limba engleză, cât şi în limba română, am aflat că procentul de 40 la sută nu e chiar literă de evanghelie. Într-un pasaj dedicat situaţiei din ţara noastră, autorii studiului afirmă că: ”În România, nu există informaţii statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care deţin terenuri agricole, dar, conform datelor din diferite surse, în prezent, până la zece la sută din suprafeţele agrare au ajuns în posesia unor investitori din afara UE, iar alte 20-30% sunt controlate de investitori din UE”.
Aşadar, o recunosc şi autorii studiului respectiv: nu dispuneam până acum de date oficiale. În studiu nu este folosit explicit procentul de 40%, aşa cum s-a întâmplat în România.
Prudenţi, experţii au spus că ”până la 10%” din terenurile arabile au ajuns în mâna unor investitori din afara UE, iar alte 20-30% sunt sub controlul unor investitori din UE. Dacă ţinem cont de relativismul formulat de autorii studiului, nu mai putem spune cu gura plină că procentul e chiar 40%! E cu siguranţă mai mic, dar nu atât de mic precum procentul care rezultă din datele furnizate de MADR agenţiei de presă. La o suprafaţă de 9.500.000 ha declarate la APIA, 422.000 de hectare cât ar lucra străinii, procentul ar fi de 5%. E, să recunoaştem, o diferenţă foarte mare. De observat că în statistica din articolul agenţiei sunt enumeraţi numai fermieri din spaţiul european, lipsind cei din afara spaţiului european (ţări asiatice, SUA, Republica Moldova etc). Deci, procentul de cinci la sută ar mai trebui crescut.

UN OBSERVATOR EUROPEAN AL PIEŢEI FUNCIARE

Datele oferite de MADR agenţiei de presă nu limpezesc situaţia prezenţei străinilor în agricultura românească. Nu avem o imagine clară şi completă a suprafeţelor de teren deţinute şi lucrate de aceştia. Unde lipsesc informaţiile corecte, îşi fac loc, deseori, tot soiul de opinii exagerate care se răspândesc şi influenţează judecata multor consumatori de informaţie.
Ce ar trebui făcut? Soluţia este avansată chiar în cuprinsul studiului invocat în acest articol: elaborarea unor instrumente de colectare a datelor şi înfiinţarea unui Observator European al pieţei funciare, cerut chiar de reprezentanţii sindicali ai fermierilor. Un astfel de Observator ar urma să ilustreze schimbările apărute în tipurile de proprietate funciară şi să includă criterii economice, sociale şi de mediu importante şi ar putea fi un pas semnificativ în sensul creării unei baze de date relevante din punct de vedere social şi cu adevărat paneuropene privind starea actuală a terenurilor din Uniunea Europeană.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)