Ziua Câmpului Almos - Revista Ferma
5 minute de citit

Ziua Câmpului Almos

Pentru a fi alături de expozanţi, de fermieri din judeţele din nord-estul României, de reprezentaţi ai instituţiilor publice judeţene cu profil agricol, au venit special din Germania administratorii companiei Almos Agrorom, respectiv Alfons Mosel şi fiica sa, Minnegard Mosel.
Întâlnirea profesională din acest an de la Dulceşti a reprezentat nu doar o manifestare devenită tradiţie în relaţia cu fermierii a unităţii coordonate de către inginerul Alexu Molodoi, ci un important reper în ceea ce priveşte nivelul şi conţinutul dezbaterilor agricole, aplicate pe realităţile prezentate în câmpurile experimentale, asociate noilor provocări şi oportunităţi din domeniul producţiei agricole.

Schimb de generaţii în managementul Grupului Almos
Grupul Almos Agrorom România, care desfăşoară şi activităţi de comerţ, depozitare şi transbordare cereale şi plante oleaginoase, lucrează aproximativ 4.000 ha pe raza a şase comune din judeţul Neamţ, o parte a suprafeţelor fiind destinate cercetării şi multiplicării seminţelor. ”Revin cu bucurie la acest eveniment tradiţional, dedicat fermierilor şi performanţei în agricultura din România. Ultima dată când ne-am văzut, doream să vină ploile. Acum, dorim ca precipitaţiile să se oprească. Aceasta este agricultura, cu provocările sale. Dacă analizăm culturile de pe aceste câmpuri, vedem că arată foarte bine şi sperăm să fie un an cu recolte pe măsura aşteptărilor.
Folosesc acest prilej pentru a anunţa public faptul că doresc să fac un pas înapoi ca administrator al Grupului Almos şi să v-o prezint pe fiica mea, Minnegard Mosel, care va rămâne în poziţia de administrator al firmelor Almos”, anunţa Alfons Mosel.
Grupul Almos a fost înfiinţat în anul 1989 în Germania, activitatea din România începând în anul 2006, cu producţia agricolă şi comerţ, ulterior implicarea extinzându-se în mod constant. Cu o capacitate de depozitare de aproximativ 25.000 tone, baza de cereale de la Secuieni, Neamţ, dispune de o capacitate de uscare de patru sute de tone/zi şi de acces direct la calea ferată. Proiectele pentru următoarea perioadă vizează extinderea ritmică, inclusiv a suprafeţelor agricole exploatate. ” Doresc să dezvoltăm activităţile, inclusiv la locaţiile din Secuieni. Doresc să ne extindem cu paşi ritmici şi siguri. Vrem să extindem suprafeţele lucrate, prin arendă şi cumpărare, să desfăşurăm în continuare o agricultură intensivă, cu tehnologii moderne. De asemenea, vrem să realizăm un rulaj mai mare de mărfuri, cu mai multe inputuri şi cu mai multe prestări servicii. Căutăm mai mulţi parteneri şi vrem să facem angajări în toate domeniile noastre de activitate, având nevoie de personal calificat”, preciza Minnegard Mosel.
În mod particular, la evenimentul din acest an s-a pus accent pe consideraţiile practice asupra avantajelor şi asupra tehnologiilor de producţie la culturile fixatoare de azot. Detaliile tehnice ale manifestării le citiţi în pag….

Minnegard si Alfons Mosel_b
Alfons Mosel: “Pe parcursul activităţii mele am prins şi vremuri mai bune şi vremuri mai puţin bune, dar permanent a fost mult de muncă. Am fost mulţumit de munca depusă de noi toţi. (…) Pentru a merge mai departe, pentru a aduce idei şi sugestii noi, fiica mea, Minnegard Mosel, va prelua totalmente administrarea firmelor Almos, eu, în mod simbolic făcând pasul înapoi chiar astăzi, aici, la tribuna evenimentului. Voi activa, în continuare, doar în calitate de consultant şi asociat”.

Minnegard Mosel: “Îi mulţumesc tatălui meu pentru toată munca depusă aici, în anii precedenţi. Am fost mereu parte activă în conducerea Grupului Almos, însă nu atât de intensiv precum va fi de acum înainte. Aştept cu bucurie noile sarcini în activitatea din România”.

Dima_b
ZIUA CÂMPULUI DE SOIA LA SCDA SECUIENI
Fiind vorba despre un eveniment axat pe culturile fixatoare de azot, invitat special a fost reprezentantul pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova al Asociaţiei Donau Soia. ”Particip pentru prima dată la evenimentul Almos şi sunt foarte plăcut impresionat. De altfel, Almos reprezintă o unitate de elită în peisajul agricol din România şi un factor tehnologic important. În România, cultura de soia va continua să se extindă. Am început promovarea culturii în urmă cu şase ani, iar acum deja vorbim despre o cultură care contează, beneficiind de sprijin voluntar cuplat. Pe lângă banii obţinuţi pe recoltă, fermierul mai beneficiază şi de aportul de azot adus de soia pentru culturile următoare. De asemenea, reprezintă un element important în diversificarea rotaţiei culturilor şi în echilibrarea speciilor cultivate. În acest sens, avem trei platforme demonstrative, una fiind amplasată la SCDA Secuieni-Neamţ, unde pe 1 august 2019 vă invit la Ziua câmpului de soia”, preciza Dragoş Dima.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×