„Agricultura sustenabilă, în acord cu mediul” nu mai este de ceva vreme doar o exprimare pompoasă, folosită pe post de sperietoare pentru unii sau ca sintagmă electorală, în cazul altora. „Pactul verde” cu agricultura a devenit, mai repede decât credeau scepticii, o necesitate care nu mai poate fi ignorată. Din motive de climă, sol, nevoia – în creştere – de hrană, diversificarea tehnologiilor şi altele. La fel cum digitalizarea, adică agricultura viitorului, a devenit mai prezentă ca oricând în exploataţiile agricole şi face concurenţă serioasă celor certaţi cu investiţiile în tehnologiile moderne şi perfomante.
Dar la fel de prezentă este şi ferma de familie. Nu degeaba, procente generoase din bugetul UE al agriculturii vor fi direcţionate către dezvoltarea acestor ferme şi prezenţa lor mai bună în spaţiul comercial. Să nu uităm ponderea însemnată a fermelor de familie – de diferite dimensiuni – în statele vest-europene, unde şi-au dovedit eficienţa şi existenţa pe termen lung.
Despre plafonare… numai de bine nu se vorbeşte în fermele de mari dimensiuni. În ţara noastră sunt mulţi cei care spun că limitarea subvenţiilor va afecta direct planurile de investiţii. La acest capitol sensibil nici UE nu vine cu un răspuns clar şi decisiv. Sau restrictiv. Probabil că fiecare ţară va avea, în final, libertatea de a alege, să spunem, o cale de mijloc. Cumva se vehiculează şi câteva soluţii, cum ar fi procesarea. Da, ar fi ideal pentru noi să dezvoltăm metode prin care să ţinem materia primă în ţară. Altfel, nici o şansă pentru echilibrarea balanţei deficitului comercial. Rămâne de văzut. Cert este că lucrurile se întâmplă repede şi schimbările vor veni peste noi, indiferent de cât de mult ni le dorim sau nu. Tot ce putem să sperăm e că, spre deosebire de Tratatul de aderare a ţării noastre la UE, acum să avem în instituţiile europene români pricepuţi în negocieri pentru România. Nu în defavoarea ei…
Între timp, la noi în ţară, problemele agriculturii sunt la fel de vechi, promisiunile la fel de multe. Noi avem, în continuare, cuvinte-cheie ca: păşuni, mistreţi, pagube, bani promişi, conturi goale, teamă de asociere, dezbinare. De ce nu putem sau de ce nu vrem să ne facem bine?
Dar, avem şi digitalizare, şi agricultură performantă, şi ferme de familie ale căror proprietari au înţeles cum stă treaba cu viitorul apropiat, cu piaţa, cu investiţiile şi seriozitatea prezenţei pe piaţa de desfacere. Avem şi autorităţi de la care aşteptăm mai multă implicare şi decizii, dar şi măsuri de protejare a fermierilor autohtoni în faţa fluctuaţiilor de orice fel care pot să-i afecteze.
Suntem contemporanii unor schimbări majore de politici agricole, de piaţă, de climă, de consum. Depinde de noi, de fiecare în parte, cum vom aborda impactul acestora şi cum le vom gestiona consecinţele… Uniţi, ne-ar fi mai uşor. Însă fiecare în legea lui… încă nu s-a inventat reţeta succesului pentru asta!
