Geamănul cu muşchi: mic și puternic! - Revista Ferma
6 minute de citit

Geamănul cu muşchi: mic și puternic!

O altă noutate absolută pe care JCB a prezentat-o la început de februarie a.c., în cadrul evenimentului virtual coordonat de la sediul din Rocester (Anglia), încărcătorul articulat ultra-compact JCB 403 Plus pare o copie unu la unu a modelului 403 Smart Power, însă este de două ori mai puternic decât acesta. Echipat cu un motor de 50 CP (36 kW) şi cu un sistem hidraulic de 60 litri/min., pentru a face faţă unor lucrări mai solicitante şi pentru a oferi o productivitate sporită, acesta se comportă excelent în spaţii înguste, clădiri mici şi alte locaţii de dimensiuni reduse. Pe lângă asta, mini încărcătorul producătorului britanic vine cu tehnologie inteligentă la bord. De exemplu, i-a fost instalat un sistem de oprire automată a motorului atunci când acesta este la relanti pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru ar trebui să aducă economii importante de carburant!

JCB 403 Plus 2_b


Monitorizare în timp real cu JCB LiveLink

Având o lăţime totală de numai 1,10 metri şi anvelopele înguste, JCB 403 Plus dispune de un motor de 1,7 litri şi o transmisie hidrostatică în două versiuni, de 20 km/h şi 30 km/h. Pompa hidraulică cu debit mare asigură ulei pentru direcţia şasiului articulat, braţul şi accesoriile frontale. Un circuit auxiliar pentru acţionarea ataşamentelor, cum ar fi un dispozitiv cu cleşte, oferă un debit constant pentru a acţiona motorul hidraulic de pe un echipament precum cupa de alimentare. Debitul poate fi controlat folosind o supapă comandată mecanic sau, opţional, electric, de pe joystick-ul încărcătorului. Un alt aspect important vizează funcţia de telemetrie JCB LiveLink, care este instalată standard, pentru monitorizarea stării maşinii în timp real. Acest serviciu online vă va face viaţa mult mai uşoară, fiind practic cea mai rapidă modalitate de a verifica dacă maşina este bine întreţinută şi într-o stare optimă de funcţionare. Prin intermediul său puteţi primi notificări de la distanţă, alerte de avertizare şi înregistrări operaţionale.

 

Rezultate la înălţime

Pentru partea frontală, cumpărătorii au posibilitatea de a alege dimensiunea braţului de ridicare – versiunea standard oferă o combinaţie bună de forţă, capacitate de ridicare şi o înălţime de încărcare de 2,6 m, în timp ce opţiunea extinsă preia înălţimea de încărcare până la 2,8 m, pentru stivuire şi încărcare. Ambele modele de braţe sunt brevetate pentru modul în care tensiunile sunt preluate de către şasiu, asigurând o ridicare cu adevărat paralelă, ideală pentru manipularea cu furci pentru paleţi şi pentru a minimiza scurgerea de materiale vrac din cupă. La braţ se pot adăuga 4 tipuri de prindere diferite cu cuplaj rapid şi blocare hidraulică a siguranţei din interiorul cabinei, pentru compatibilitate cu echipamentele noi sau mai vechi din fermă.

JCB 403 Plus 1_b


Confort sporit la volan

În ceea ce priveşte cabina, există trei opţiuni pentru operator – o cabină cu grilaj fix şi parbrize faţă şi spate, ce facilitează accesul pentru operatorii care trebuie să urce şi să coboare frecvent din maşină, o cabină complet vitrată care oferă siguranţă sporită şi un confort maxim indiferent de condiţiile meteorologice, respectiv un sistem de încălzire/dezaburire şi spălare/ştergere parbriz faţă şi spate. Înălţimea totală nu depăşeşte 2,20 metri, pentru a facilita accesul în spaţii mai mici. Cadrul rabatabil cu plafon FOPS / ROPS, care este un concept unic JCB, se poate plia în numai 40 de secunde pentru a reduce înălţimea la doar 1,84 metri, oferind în acelaşi timp adăpost de ploaie atunci când este în poziţie ridicată datorită panourilor de sticlă din partea de sus a cadrului.

Când vine vorba de verificări zilnice şi întreţinere de rutină, capota dintr-o singură bucată a modelului JCB 403 Plus se deschide spre spate pentru a oferi acces facil la ambele părţi ale compartimentului motorului, unde sunt amplasate filtrul de aer, bateria, rezervoarele de lichide şi bateria de acumulatori.

JCB 403 Plus 3_b


Mai multe opţiuni pentru DualTech VT

Totodată, constructorul britanic a anunţat apariţia unei noi game de manipulatoare telescopice Loadall, echipate cu motoare ce respectă standardele de emisii Etapa V şi care sunt mai puternice decât cele existente pe modelele actuale. În plus, JCB a făcut cunoscut faptul că mult apreciatele transmisii variabile DualTech vor fi extinse şi la alte maşini. Această transmisie combină acţionarea hidrostatică pentru viteze reduse şi acţionarea mecanică directă Powershift la viteze mai mari, asigurând astfel performanţă şi versatilitate maxime. Iar DualTech VT nu va mai fi disponibilă doar pe modelele de top din generaţia a treia, ci va fi instalată şi pe versiunile AGRI Super, extinzându-şi astfel disponibilitatea la un număr mai mare de utilizatori, fie că vorbim de fermieri sau contractori. La modelele AGRI, motorul are valori nominale neschimbate, respectiv 109 CP şi cuplu de 516 Nm, în timp ce pentru versiunile AGRI Super există un plus de 5 CP până la valoarea de 130 CP la un cuplu de 550 Nm, iar pentru modelele AGRI Xtra motorul are, de asemenea, un suplimentar de 5 CP furnizând în total 150 CP, cu o creştere de 7% a cuplului maxim la 600 Nm pentru performanţe „mai vii”.

 

STANDARDE ÎNALTE LA GAMA AGRI

Încărcătoarele articulate JCB din segmentul mediu au putere suplimentară, cuplu şi confort sporit pentru operator, datorită multiplelor îmbunătăţiri apărute la noua serie Stage V. Modelele JCB 411 Agri, 413S Agri şi 417 Agri sunt acum echipate cu cel mai nou motor în 4 cilindri JCB DieselMAX de 4,8 litri şi dispun de funcţia de oprire automată JCB Autostop, pentru a elimina consumul inutil de motorină. Fineţea coloanei de direcţie este dată de amortizoarele din cauciuc care transformă complet experienţa de condus iar camera video cu afişaj este acum inclusă în standard. Într-o actualizare anterioară, aceste încărcătoare au beneficiat de noile funcţii prevăzute pentru prima dată pe modelul JCB 435S Agri, modelul emblematic din gamă, recunoscut pentru capacităţile extraordinare de lucru.

 

 

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×