Unul dintre soiurile care au influențat decisiv gustul beneficiarilor este fasolea Verdana, cu păstaia dreaptă, lată, cu vârful ascuţit de culoare verde, boabele ajunse la maturitate fiziologică având culoare albă.

CARACTERE MORFOLOGICE

Verdana este un soi timpuriu, cu perioada de vegetaţie de 41-45 de zile până la maturitatea de consum şi 80-85 de zile, până la maturitatea fiziologică a boabelor.

Planta are portul înalt, nedeterminat, cu înălţimea de 180-220 cm. Fructul are lungime mare, de 25-26 cm și lăţimea de 2,3-2,5 cm, fără aţe şi strat pergamentos. Numărul mediu de păstăi pe plantă este de 30-35, cu M.M.B.-480 g. De pe o plantă se recoltează 1,2 -1,5 kg păstăi marchetabile.

Producţia obţinută de pe 1000 mp este de 3.500 kg păstăi, iar cea de seminţe 140 kg!

TEHNOLOGIA TREBUIE RESPECTATĂ

”Fermierii trebuie să știe că, în privința culturii de fasole urcătoare, există anumiți factori de risc a căror gestionare trebuie făcută foarte atent. Adesea, se foloseşte expresia, în sensul că producţia este compromisă în mare parte. Cei mai importanţi factori de risc sunt manipularea seminţei şi semănatul necorespunzătoar, seceta prelungită în timpul răsăririi şi înfloririi, precipitaţiile prelungite în perioada de recoltare, atacul puternic al unor boli şi dăunători. Tocmai de aceea, tehnologia trebuie respectată cu strictețe, fiind deosebit de importante repere precum alegerea și pregătirea terenului, înființarea propriu-zisă a culturii, lucrările de întreținere și, chiar, recoltarea”, precizează Silvica Ambăruș, cercetător științific și fost director al SCDL Bacău.

ALEGEREA TERENULUI DE CULTURĂ

Cultura se amplasează pe terenuri plane sau uşor înclinate, cu pantă uniformă și soluri corespunzătoare cerinţelor speciei. Este nevoie să fie asigurate condiţiile de irigare. Ca plante premergătoare se admit, în principiu, oricare dintre speciile legumicole, mai puţin cele din aceeaşi familie botanică.

”Uneori, se poate practica monocultura, dacă atacul de boli nu a fost puternic sau dacă nu s-a format în sol o rezervă prea mare a agenţilor patogeni. Este de dorit ca planta premergătoare să fi fost fertilizată cu îngrăşăminte organice şi să nu fi fost atacată de unul dintre agenţii patogeni polifagi, care atacă şi fasolea (Fusarium, Rhizoctonia, Sclerotinia)”, arată cercetătoarea.

PREGĂTIREA TERENULUI

Lucrarea se realizează în două reprize, toamna şi primăvara.

• Toamna se desfiinţează cultura anterioară şi se distrug straturile, rigolele şi canalele provizorii de irigare. Urmează apoi fertilizarea de bază. Dacă se aplică gunoi de grajd, acesta trebuie să fie descompus şi în cantitate de 20-30 t/ha. Fertilizarea de bază, de regulă, se realizează cu îngrăşăminte minerale pe bază de NPK.

• În primăvară, terenul se mobilizează prin două lucrări cu grapa cu discuri sau alte utilaje şi se încorporează în sol îngrăşămintele starter, recomandându-se cantități de 100-150 kg/ha azotat de amoniu şi eventual, o parte din îngrăşămintele potasice, dacă în toamnă nu s-a administrat întreaga cantitate.

ÎNFIINŢAREA CULTURII

Epoca de înfiinţare a culturii este reprezentată de perioada când temperatura solului nu mai scade sub 10 grade Celsius cel puţin 3 zile consecutiv. Schema de înfiinţare este deosebit de variabilă, în funcţie de tradiţie, de posibilităţile tehnice, materiale sau manageriale.

Elementul tehnic de bază, care determină schema de înfiinţare a culturii, îl reprezintă modul de palisare.

1. Dacă palisarea se va face pe araci, cultura se înfiinţează în cuiburi de 4-6 plante, aranjate în rânduri paralele la 80-100 cm între ele. Distanţa dintre cuiburi pe rând este de 50-60 cm. În acest fel, se realizează o densitate de 17-25 mii cuiburi/ha sau 70-150 mii plante/ha.

2. Dacă palisarea se efectuează pe spalier, se respectă aceeaşi densitate şi, parţial, schema de înfiinţare. În mod obişnuit, spalierul constă dintr-un rând de bulumaci (stâlpi) de 200 cm înălţime, dispuşi pe mijlocul stratului la distanţa de 8-10 m între ei; la capătul de sus al stâlpilor se prinde o sârmă galvanizată de 2-3 mm grosime. De o parte şi de alta a spalierului se amplasează câte un rând de cuiburi de 3-4 seminţe fiecare, la distanţă de 40-80 cm; distanţa dintre cuiburi este de 40-60 cm. Densitatea ce se poate realiza variază între 18 şi 36 mii cuiburi/ha. Norma de semănat este de 30-40 kg/ha, în funcţie de densitate şi de masa a o mie de boabe (MMB). Adâncimea de semănat este de 3-4 cm.

LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE

Erbicidarea postemergentă se efectuează cu unul sau două erbicide. Pentru o combatere eficientă, buruienile trebuie să fie în “faza de rozetă”, adică să aibă maxim 2-3 cm înălţime.

Dacă îmburuienarea este realizată mai mult de specii monocotiledonate, inclusiv perene, se aplicarea tratamentului atunci când buruienile au cel puţin 2-3 noduri formate.

Să nu uităm de irigare! De obicei, se aplică 2-3 udări cu norme de udare de 200-400 mc/ha. În afara udărilor ocazionate de răsărire, obligatoriu se efectuează câte o udare în fenofazele de după răsărirenși la începutul înfloritului.

Se recomandă 2-3 fertilizări faziale, începând cu apariţia primelor păstăi. Următoarele reprize de fertilizare se efectuează la circa 20 de zile, una faţă de alta. Ca fertilizanţi se recomandă îngrăşămintele complexe (NP), în cantitate de 150-200 kg/ha sau cele foliare (5-10 l/ha).

COMBATEREA BOLILOR ŞI A DĂUNĂTORILOR DIN CULTURĂ

Reprezintă una dintre lucrările cheie din întreaga tehnologie a culturii, din cauză că atacul acestora este de multe ori surprinzător şi poate scăpa controlului.

”În mod deosebit trebuie luat în considerare faptul că unele boli atacă preferenţial păstăile, iar o singură pată pe o păstaie determină eliminarea de la comercializare. Dintre agenţii patogeni importanţi trebuie menţionaţi arsura bacteriană şi antracnoza. Deoarece acestea atacă de cele mai multe ori simultan, se combat în complex. În cazul unui exces al umidităţii solului se pot dezvolta fuzarioza (Fusarium) şi putrezirea bazei tulpinilor (Rhizoctonia). Dintre dăunători, de mare importanţă sunt: gărgăriţa fasolei şi musca seminţelor, păduchele negru. Atacul de gărgăriţă se produce în perioada înfloritului şi legării păstăilor. Primul tratament se aplică la formarea primelor păstăi, iar celelalte (1-2) la circa 10 zile de la primul”, explică Silvica Ambăruș.

În cultura fasolei urcătoare sunt cunoscute şi câteva lucrări speciale: palisarea, ciupitul şi cârnitul.

Recoltarea se efectuează exclusiv manual, începând din prima decadă a lunii iulie până la căderea primei brume. Se realizează 10-15 recoltări la un interval de 6-10 zile.

FASOLEA, VEDETĂ LA SCDL BACĂU

În urmă cu 10 ani, alături de alte legume și semințe, soiurile de fasole create la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău erau principalele mărfuri prin valorificarea cărora se susțineau funcționarea unității, vedeta fiind fasolea aurie „Auria de Bacău”.

Cultura fasolei urcătoare (Phaseolus vulgaris L.), se practică, în mod curent, în grădinile familiale şi, pe suprafeţe mai reduse, în fermele mari. Preponderent, recolta se foloseşte pentru consum imediat şi mai rar pentru conserve.

un articol de

PETRONELA COTEA MIHAI

redactor Radio România Iaşi