COBORÂTUL OILOR LA LOMAN. Care au fost CELE MAI APRECIATE OVINE? - Revista Ferma
3 minute de citit

COBORÂTUL OILOR LA LOMAN. Care au fost CELE MAI APRECIATE OVINE?

Deși dețin efective mici de oi (50-200), dar cu valoare genetică superioară, foarte apreciată la târgul de toamnă de la Săsciori, micile ferme din aceste zone sunt profitabile prin valorificarea ovinelor destinate pentru reproducere și a produselor obținute la stânele montane: telemea, caș, urdă, brânză de burduf, pastramă.

coboratul oilor loman_b 

TRADIŢIE ŞI TRANSHUMANŢĂ

 

De sute de ani, crescătorii de oi din zona de sud a județului Alba, de la începutul lunii iunie până în prima săptămână a lunii septembrie duc oile pe pășunele montane din Munții Şureanu, în prima etapă în zona Cărări și la mijlocul verii în zona alpină de pe Vârful Şureanu și Vârful lui Pătru.
La baza vârfului Şureanu sunt de admirat două locații turistice – Poarta Raiului și Luncile Prigoanei – amfiteatre naturale mărginite de brazi falnici, unde puteţi servi produse tradiționale. În această zonă sunt mari posibilități să se dezvolte un agroturism montan.
Prin acest sistem de transhumanță se valorifică în perioada caldă pășunile montane iar toamna fânețele și pășunile de pe dealurile locale și miriștile de porumb de pe văile râurilor Mureș, Sebeș, Târnava, Cibin.

 

COBORÂTUL OILOR VĂRATE

 

La data de 11 septembrie, pe Valea Frumoasei, denumirea dată de turiști Văii Sebeș, a avut loc în satul Loman, comuna Săsciori, sărbătoarea tradițională ”Coborâtul oilor vărate” din Muntele Şureanu.
De veacuri, păstorii din această zonă au îndeplinit neabătut ritualul urcării și coborârii turmelor de oi Țurcană din zona montană.
Aici, la Loman, pe Plaiul Tulii, Asociația Crescătorilor de Ovine Săsciori a organizat o expoziție cu 65 de boxe cu ovine, majoritatea de rasă Țurcană. Deschiderea expoziției a fost făcută de către medicul veterinar Dan Nicolae, președintele asociației.

 coboratul oilor loman 2_b

 

CELE MAI APRECIATE OVINE

 

Într-o zi superbă de toamnă, a avut loc ritualul de coborâre a unei turme de oi Ţurcane, oacheșe și băle a păstorului Petru Jinar din Loman, însoțite de câini de turmă și flancate de sute de vizitatori entuziaști.
Vizitatorii şi-au îndreptat atenţia şi spre expoziția de ovine, mândria crescătorilor din localitățiile Purcăreț, Plai, Pleș, Loman etc. Aceste oi au o eleganță aparte având un contur de culoare închisă în jurul ochilor și buzelor. Dintre oile Ţurcană, s-au evidențiat crescătorii cu varietatea Oacheșă: Petru Avram din Loman, George Drăgan din Vinţu de Jos, Dumitru Lupu din Pleşi, Simi Filimon, Maria Jinar, Ilie Ioan Luca, Petru Ţibu – Loman.

Foarte apreciate au fost și ovinele Ţurcană varietatea Bălă, prezentate de Dorin Turean și Gheorghe Bordean, ambii din localitatea Berghin.
La această ediție au venit și crescători cu oi valoroase din varietatea Brează: Daniel Popa din Loman, Ioan Mihalcea din Șibot și Nicolae Timariu din Valea Vințului.
De un interes aparte s-a bucurat oile specializate pentru producția de lapte din rasa Assaf, care produc 3-4 l de lapte pe zi, prezentate de Traian Bîrsan din Cîlnic.
O impresie excelentă au lăsat și ovinele specializate pentru producția de carne Cap Negru German aduse în expoziție de Gheorghe Petrescu din Petrești.

un articol de
IOAN PĂDEANU
ACO Dacia

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×