Plăți în conturile fermierilor în această săptămână: AFIR a deblocat peste 200 de milioane de euro! - Revista Ferma
3 minute de citit

Plăți în conturile fermierilor în această săptămână: AFIR a deblocat peste 200 de milioane de euro!

Plăți accelerate către beneficiarii FEADR: AFIR a virat 74 de milioane de euro în conturile beneficiarilor FEADR și pregătește o nouă tranșă de 102 milioane euro în această săptămână.

Plăți în conturile fermierilor în această săptămână
Credit foto: istockphoto.com/Peter_Nile

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat deblocarea plăților către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care au depus solicitări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014–2020 – inclusiv perioada de tranziție 2021–2022 – și prin Planul Strategic PAC 2023–2027.

Procesarea cererilor de plată: peste 200 de milioane de euro

„În ultimele luni am lucrat intens pentru a accelera plățile către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală și pentru a elimina toate blocajele care îngreunau procesul de decontare a sumelor cuvenite.

Odată cu rectificarea bugetară, am reușit să deblocăm plățile, având procesate cereri de plată în valoare de peste 200 de milioane de euro și să reluăm în ritm susținut transferurile financiare către beneficiari”, a declarat Adrian Chesnoiu, Directorul general al AFIR.

Plăți deja efectuate și tranșe viitoare

„Astfel, începând cu data de 14 octombrie am efectuat plăți în valoare totală de 31 de milioane de euro, iar astăzi, 17 octombrie, sunt alimentate conturile beneficiarilor cu încă 74 de milioane de euro.

În cursul săptămânii viitoare (n.r. 20-24 octombrie) vom efectua o nouă tranșă de plată în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice locale, în valoare totală de 102,2 milioane de euro.

În prezent, ritmul de efectuare al plăților este constant, iar săptămâna viitoare vom ajunge la zi cu toate solicitările de plată depuse la AFIR de către beneficiarii FEADR”, a precizat directorul general.

Simplificarea procedurilor și reducerea birocrației

„Am reușit această performanță pentru că am simplificat procedurile și am adoptat măsuri concrete: eliminarea obligativității depunerii avizelor de mediu și sanitar-veterinare la momentul depunerii ultimei cereri de plată și permiterea depunerii acestora în termen de 12 luni de la aprobarea ultimei cereri de plată.

În același timp, am revizuit fluxul procedural de rambursare, astfel încât analiza documentelor și procesarea plăților să se realizeze cât mai rapid și mai predictibil.”

AFIR simplifică procedura de plată pentru beneficiarii de fonduri europene

bani afir euro bani fermieri proiecte afir 2025 subventii apia plata renta viagera plati agromediu credite pentru fermieri plati agromediu creditul fermierului 2025 subventii apia credite fermieri plata sprijin cuplat
Credit foto: istockphoto.com/alfexe

Flexibilitate pentru beneficiari

„Aduc în atenția tuturor beneficiarilor PNDR 2020 că pot depune ultima cerere de plată chiar dacă tranșa anterioară nu a fost încă decontată.

Această flexibilitate procedurală permite continuarea implementării proiectelor fără întârzieri și fără riscul pierderii finanțării.”

„Prin aceste măsuri, AFIR confirmă că este o instituție care răspunde rapid, lucrează transparent și susține concret mediul rural. Ne-am adaptat pentru ca fondurile europene să ajungă mai repede acolo unde fac diferența – în ferme, în comunități și în economia locală”, a subliniat Adrian Chesnoiu, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×