Strigătul fermierilor din Lungulețu: „Ne falimentăm singuri! Cartoful, aurul care ne îngroapă: 30 de bani kilogramul - la jumătate din cheltuială!” Mihai Adrian Ciobanu nu mai cultivă, deși are utilaje, teren, bani și un tractor recondiționat - Revista Ferma
5 minute de citit

Strigătul fermierilor din Lungulețu: „Ne falimentăm singuri! Cartoful, aurul care ne îngroapă: 30 de bani kilogramul – la jumătate din cheltuială!” Mihai Adrian Ciobanu nu mai cultivă, deși are utilaje, teren, bani și un tractor recondiționat

Din cauza prețurilor proaste și a concurenței, Mihai Adrian Ciobanu din Lungulețu s-a lăsat de cultivat legume. Are utilaje, teren și bani să producă din nou când vor fi zile mai bune!

Strigătul fermierilor din Lungulețu: „Ne falimentăm singuri! Cartoful, aurul care ne îngroapă
Mihai Adrian Ciobanu nu mai cultivă legume

Strigătul fermierilor din Lungulețu: cultivatorii sunt nemulțumiți de prețurile mici ale recoltelor: „Ne falimentăm singuri! Cartoful, aurul care ne îngroapă: 30 de bani kilogramul – la jumătate din cheltuială!”

Mihai Adrian Ciobanu, în urmă cu vreo opt ani, a luat o decizie radicală: renunțarea la a mai cultiva legume, din cauza prețurilor proaste și a concurenței.

„Sunt născut în Dâmbovița, în zonă de cartofi, dar nu mai lucrez în agricultură, că am avut niște decepții. Ultima a fost când am produs vreo 100 și ceva de tone de ceapă și nu a vrut să mi-o ia niciun supermarket.

Mi-au pus condiții: mașină cu frig să duc ceapa la supermarket (nu era un impediment, cumpăram una) și uscător de ceapă. Eu am fost în Olanda la expoziții și nu aveau nici acolo, se usca ceapa pe tarla”, explică fostul producător agricol.

STRIGĂTUL FERMIERILOR DIN LUNGULEȚU: NE FALIMENTĂM SINGURI!”

Acela a fost declicul care a declanșat decizia de decuplare de agricultură.

Așadar, după ce a scăpat cu chiu, cu vai de ceapă, Mihai Adrian Ciobanu și-a zis: „Gata cu agricultura!” Și crede că a luat o decizie înțeleaptă.

„Ați văzut cât este kilul de cartofi la mine, la Lungulețu? E 30 de bani, la jumătate din cât cheltui. Și plătesc zilieri cu 250 de lei”, explică Mihai Adrian Ciobanu.

Acesta mă invită să citesc strigătul de disperare al fermierilor din Lungulețu postat recent pe facebook:

Strigătul fermierilor din Lungulețu: „Cartoful, aurul care ne îngroapă! Prețul ne strivește! 0,30 – 0,50 lei pe kilogram?! Este o bătaie de joc! Un pumnal în inimă! Costul de producție este de cel puțin 1 leu pe kilogram! Muncim pe minus! Ne falimentăm singuri!”

MIHAI ADRIAN CIOBANU NU MAI CULTIVĂ, DEȘI ARE UTILAJE, TEREN ȘI BANI

Mihai Adrian Ciobanu are 40 de ani și este crescut în cultul muncii dintr-o familie de harnici legumicultori: „Am învățat să muncesc cu sârg de la părinți, de la bunici. Aici, în zona Brezoaele – Lungulețu, s-au pus cartofi de când a apărut… omul! (râde). Am cultivat ceapă, varză, conopidă și cartofi pe mai bine de patru hectare.  Avusesem și 7-8 ha cu legume de câmp, însă cum prețurile au scăzut și s-a întețit concurența”.

Mihai Adrian Ciobanu: M-am dat de-o parte! Și bine am făcut! Utilajele (tractor, disc, multifreză, prășitoare, mașină de scos cartofii) sunt la adăpost, dețin 4 hectare de teren, și capital de lucru, am tot ce-mi trebuie să produc din nou când vor fi și zile mai bune!”

CITEȘTE ȘI: Mai puțin porumb, mai puține legume, aproape fără sfeclă: 27% din terenurile României au rămase necultivate!

UN TRACTOR RECONDIȚIONAT

La un moment dat a vrut să vândă tractorul care l-a slujit cu devotament. „Era tractorul meu, un U 650 luat de la fabrică după 1990, am crescut mari amândoi. Am făcut treabă cu el, mai făceam o arătură pe la cineva și mai scoteam un bănuț. Înainte de a muri, mama m-a rugat să nu-l vând! I-am respectat dorința și l-am recondiționat!”

Mihai Adrian Ciobanu spune că „deși tractorul avea peste 4.000 de ore de funcționare, când l-am demontat pentru a-l recondiționa, avea doar un segment rupt. Mi-au trebuit doi ani și 6.000 de euro să-l fac ca din fabrică. Acum e băgat la garaj și stă bine mersi!”

Mihai Adrian Ciobanu nu mai cultivă, deși are utilaje, teren, bani și un tractor recondiționat
Mihai Adrian Ciobanu: „A fost dorința mamei de nu-l vinde și atunci l-am făcut ca nou! Nu l-am pus la treabă că nu am avut la ce! E ca jucărie pentru adulți! Are valoare sentimentală!”

UN NOU U 650 PE LINIA DE RECONDIȚIONARE

Așteaptă să cultive din nou terenul, dar nu știe de ce să se apuce. „La cultura mare e 70 de bani kilogramul de grâu. Cei care au ales să pună pepeni au pierdut banii. Pot produce din nou legume și ce-o să fac cu ele? Să le vând sub preț?”, se întreabă el indecis.

Pasionat de mecanică, s-a apucat să mai recondiționeze un tractor. „Mai fac un U 650 așa cum a fost din fabrică, cred că anul viitor va fi gata. La mine recondiționările durează, că le fac meticulos, din pasiune, așa cum trebuie”, explică tânărul.

VEZI ȘI: Sorin și Andreea Fărăgău fac un lucru ieșit din comun: RECONDIȚIONĂRI TRACTOARE: „Nu e nimeni în România care să facă ce facem noi, la nivelul nostru!”

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×