O mână întinsă crescătorului român de porc, prin proiectul WelFarmers - Revista Ferma
6 minute de citit

O mână întinsă crescătorului român de porc, prin proiectul WelFarmers

Carnea de porc este a doua cea mai mare sursă globală de proteină animală, după cea de pui. Producția mondială de carne a crescut din 2000 până în 2021 cu 53%, carnea de porc reprezentând 34% din această creștere, iar fermierii europeni produc 26% din carnea de porc la nivel mondial.

porc
Foto @iStock.com/Nicola Ferrari

Comisia Europeană pregătește noi reglementări privind standardele de bunăstare a animalelor. Noua legislație este de așteptat să intre în vigoare până în 2027, cu anumite perioade de tranziție, până la implementarea completă.

Este de netăgăduit faptul că UE are deja cele mai înalte standarde de bunăstare a animalelor din lume și, cu toate acestea, Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască legislația actuală, conform dovezilor științifice actualizate, să realizeze evaluarea impactului economic al acestui demers, precum și consultarea publică.

Bunăstarea animalelor este considerată un pilon important al sustenabilității și în sectorul de creștere a suinelor, deoarece este legată de sănătatea și productivitatea acestora, de siguranța și securitatea alimentară, dar și de eficiența economică a fermelor.

PORCUL, A DOUA CEA MAI MARE SURSĂ DE PROTEINĂ ANIMALĂ

Carnea de porc este a doua cea mai mare sursă globală de proteină animală, după cea de pui. Producția mondială de carne a crescut din 2000 până în 2021 cu 53%, carnea de porc reprezentând 34% din această creștere, iar fermierii europeni produc 26% din carnea de porc la nivel mondial.

Pe de altă parte, însă, bunăstarea animalelor este o provocare majoră pentru majoritatea fermierilor crescători de porci, care s-au confruntat în ultimele decenii cu dificultăți în privința respectării legislației UE și, în paralel, în fața multiplicării solicitărilor consumatorului european de a avea acces la o carne de porc sustenabilă. La modul ideal, însă, ar trebui, de fapt, să fim preocupați atât de bunăstarea animalelor, cât și de cea a oamenilor, alături de prezervarea condițiilor de mediu.

MĂSURI DIRECTE DE EVALUARE A BUNĂSTĂRII

În acest context, au fost dezvoltate diverse măsuri directe – prin analiza comportamentului animal – care să evalueze starea de bunăstare efectivă a porcului prin măsurarea, de exemplu, a fricii, a stării de sănătate sau a integrității fizice a acestuia. Aici se încadrează schema Welfare Quality®, care este un protocol binecunoscut în evaluarea bunăstării suinelor, bazat în principal pe criterii care includ următorii indicatori larg acceptați:

  • Absența foamei și setei prelungite;
  • Confortul termic;
  • Absența leziunilor, bolilor și a durerii induse de procedurile manageriale din ferme, dar și multe altele.

MĂSURAREA INDIRECTĂ A BUNĂSTĂRII

Pe de altă parte, evaluarea bunăstării animale pe baza resurselor reprezintă măsurarea indirectă a bunăstării, deoarece, de fapt, urmărește capacitatea sistemului de creștere de a asigura suinelor acele condiții la care aceștia se pot adapta, fără a le pune în pericol bunăstarea.

Monitorizarea măsurilor bazate pe resurse poate fi utilă în identificarea factorilor de risc care conduc, sau pot conduce, la apariția unor probleme reale ale bunăstării suinelor, elemente care pot fi măsurate prin evaluarea diverselor tipuri de comportament animal.

În această categorie intră, de exemplu, tipul de pardosea, sistemul de furajare, densitatea efectivelor, temperatura mediului ambiant, toate corelate cu vârsta animalului. Prin urmare, monitorizarea comportamentului animalelor, cât și a elementelor indirecte care le pot afecta comportamentul sunt considerate a fi abordări promițătoare pentru consilierea crescătorilor de porci în controlul și îmbunătățirea condiţiilor de bunăstare a acestora.

purcei O mână întinsă crescătorului român de porc, prin proiectul WelFarmers
Foto @iStock.com/Colin Bushell

PROBLEME CONTROVERSATE ȘI NEREZOLVATE

Deși bunăstarea porcilor este reglementată de legislația UE din 1991, unele probleme importante rămân controversate și nerezolvate încă, cum ar fi, spre exemplu, utilizarea boxelor de fătare, a celor destinate inseminării și primei faze a gestației, castrarea, suficiența spațiului individual acordat, materialele de îmbogățire și așternutul ori practicarea amputării de rutină a cozilor. De fapt, amputarea cozilor este interzisă în UE, dar permisă în anumite condiții excepționale. Cu toate acestea, măsura este încă aplicată pe scară largă în majoritatea țărilor europene.

Conformarea fermelor din statele membre UE la aceste prevederi este extrem de diversă, iar ONG-urile care militează pentru drepturile animalelor pun o presiune constantă asupra Comisiei Europene (CE), în vederea armonizării și uniformizării aplicării legislației privind bunăstarea animalelor la nivelul întregii UE.

ȘI FERMIERILOR LE PASĂ DE BUNĂSTAREA ANIMALELOR

Această problemă este, de asemenea, o preocupare și pentru fermieri, întrucât aceștia au susținut întotdeauna necesitatea standardizării întregii legislații europene, tocmai pentru a evita orice denaturare a concurenței loiale între statele membre.

Există, prin urmare, o voință clară din partea fermierilor de a face progrese și de a conduce procesul de schimbare, fiind însă esențială valorificarea experienței de succes acumulată, tocmai pentru a atinge acest obiectiv, dar și pentru a disemina rezultatele pozitive în rândul tuturor fermierilor europeni.

Crescătorii de porci sunt dispuși să facă un pas înainte, să investească și să facă parte în procesul de cercetare, pentru proiectarea în comun a viitorului și de a se evita modificările legislative impuse de sus în jos, care arată adesea ca niște obligații ce amenință să le pună capăt activității.

Despăgubiri și investiții pentru crescătorii de porci în 2025

UN PROIECT CU ȘI PENTRU CRESCĂTORUL DE PORC

Toate aceste elemente reprezintă obiectivul major al proiectului WelFarmers, care își propune crearea unei rețele active, formată din organizații de crescători de porci, cercetători, consilieri și alți actori relevanți din acest sector. În cadrul fiecărei dintre cele patru teme de inovare în favoarea bunăstării porcilor, proiectul WelFarmers va identifica cele mai bune practici și instrumente existente, precum și provocările cu care crescătorii de porci se confruntă în respectarea noilor standarde de bunăstare a animalelor.

Partea cea mai importantă este aceea că și România face parte din acest proiect unic – WelFarmers – prin intermediul USAMV Cluj-Napoca și al Asociației Producătorilor de Carne de Porc (APCPR). Un proiect cu și pentru producătorul român de carne de porc, la care sunteți invitați să participați!

CELE MAI BUNE PRACTICI DE BUNĂSTARE

Proiectul WelFarmers va evalua, în cele din urmă, impactul economic și de mediu al celor mai bune practici aplicate în ferme, pentru a asigura sustenabilitatea producției de carne de porc, menținerea locurilor de muncă din sector și asigurarea unei competitivități reale cu țările terțe care nu oferă aceleași standarde de calitate a produselor alimentare.

welfarmers O mână întinsă crescătorului român de porc, prin proiectul WelFarmers

 

Accesează informații detaliate despre Proiectul WelFarmers!

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×