1.700.000 de euro pentru o fermă de porci din Tismana, una dintre localitățile gorjene cele mai afectate de PPA - Revista Ferma
3 minute de citit

1.700.000 de euro pentru o fermă de porci din Tismana, una dintre localitățile gorjene cele mai afectate de PPA

bani europeni, suine, AFIR, PPA
Credit foto @iStock.com/Fahroni

1.699.176 de euro este suma acordată din bugetul european ( FEADR ) pentru înființarea unei ferme de porci și procesare a cărnii în orașul Tismana din județul Gorj. Într-o evaluare a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, în iulie 2023, erau în județul Gorj 53 de focare de Pesta Porcină Africană. Tismana a fost menționată printre localitățile cele mai afectate.

Valoarea eligibilă a proiectului selectat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR ) este de 3.075.434 euro, din care 1.999.031 euro reprezintă valoarea publică. Din valoarea publică, 1.699.176 euro provin de la Uniunea Europeană.

Beneficiarul este firma Hellas Farm, cu sediul social în localitatea Birchiș, județul Arad. Firma a fost înființată în anul 2003 și are ca obiect de activitate CAEN 150 – Activități în ferme mixte ( cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor ), potrivit site-ului termene.ro.

Hellas Farm S.R.L., deținută de Elena Dan Claudiu a concesionat de la ADS, anul trecut, o suprafață de 1.800 de ha, pentru derularea unor investiții, potrivit publicației Economica

Un raport EFSA privind evoluția PPA în Europa în anul 2023 arată o dublare a numărului de focare în România față de anul 2022, țara noastră fiind a doua cea mai afectată după Croația.

Județul Gorj este prezentat pe hărțile aferente studiului ca unul dintre cele mai afectate. Autoritățile județene au informat că în 2023 erau 58 de focare, în luna iulie 2023.

Evoluția PPA în România nu pare să conteze pentru autoritățile de la București în ce privește alocarea banilor publici ( din bugetul european și cel de stat ) pentru investiții în ferme de suine. 

Potrivit raportului de selecție publicat de AFIR în data de 13 august 2024, în etapa lunară 3 ( 1 – 31 martie 2024 )/Sesiunea 1/23, au fost selectate 17 proiecte, cu o valoare publică cumulată de 21.252.286 euro, în cadrul intervenției DR-20 Investiții în sectorul zootehnic. 

Banii vor fi alocați unor ferme din județele Gorj, Ialomița, Buzău, Constanța, Vaslui, Brașov, Mureș, Sălaj, Maramureș, Alba, Satu Mare, Dolj, Vrancea, Botoșani. 

Suma alocată pe sesiune a fost de 98.828.720 euro. Suma rămasă disponibilă pentru lunile următoare este zero. Prin urmare, gradul de absorbție este 100%. 

Sesiunea 1/23 pentru Intervenția DR 20 – ”Investiții în sectorul zootehnic” a fost lansată în 20 decembrie 2023.

”DR 20 vizează consolidarea orientării către piață și sporirea competitivității fermelor agricole. Această inițiativă are ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor zootehnice, modernizarea sectorului agricol prin stimularea cercetării, tehnologiei și digitalizării, precum și creșterea valorii adăugate a produselor agricole prin procesarea acestora la nivelul fermei.

Programul a fost deschis fermierilor, cooperativelor agricole, societăților cooperative și grupurilor/organizațiilor de producători recunoscute de MADR. Sprijinul nerambursabil este acordat fermierilor, excluzând persoanele fizice, cu o valoare maximă de 2.000.000 euro/proiect. Pentru proiectele axate exclusiv pe achiziția de utilaje și echipamente agricole, sprijinul public poate atinge suma de 300.000 euro/proiect. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65% din costurile eligibile per proiect, contribuind astfel la susținerea investițiilor în sectorul zootehnic”, a comunicat MADR în decembrie 2023.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×