Comisia Europeană discută mai nou despre măsurile pe care le-a luat anul acesta, pe fondul presiunilor uriaşe venite din partea fermierilor, ca fiind cu caracter permanent, până la finalul actualului exerciţiu financiar, care expiră în 2027.
Dacă lucrurile stau cu adevărat aşa, asta înseamnă că şi derogările privind standardele GAEC 7 (referitor la rotaţia culturilor pe terenurile arabile) şi GAEC 8 (ce vizează un anumit procent lăsat pârloagă) vor avea acelaşi statut, dobândind practic un caracter permanent, şi nu unul temporar, aşa cum s-a vehiculat până acum.
„Măsurile introduse în acest an se aplică până la sfârşitul perioadei de programare curente!”, a subliniat Olof Gill, purtătorul de cuvânt pentru comerţ şi agricultură al Comisiei Europene, în cadrul unui briefing de presă organizat la Bruxelles, la care am participat personal. El a făcut această precizare după ce un înalt reprezentant DG Agri făcuse aceeaşi declaraţie, însă sub protecţia anonimatului.
Revizuirea GAEC 7 şi GAEC 8 a fost una dintre principalele cereri formulate de către fermierii români în cadrul manifestaţiilor de protest pe care le-au susţinut în iarnă.






