Asigurarea solului cu substanţe nutritive este tot mai scumpă şi mai greoaie, încât măsurile de reducere a pierderilor sunt tot mai necesare. La aceasta se referă şi unele recomandări ale Comisiei Europene care prevăd reducerea pierderilor cu cel puţin 50%.
Pierderile pot avea loc prin levigare, prin eroziune şi prin volatilizare. Printre măsurile de reducere a acestor pierderi menţionăm:
- Prevenirea eroziunii solului: în ţara noastră, fenomenul afectează 6,8 milioane de hectare, din care 6,4 mil. ha eroziune hidraulică şi 0,4 mil. ha eroziune eoliană.
Măsurile preventive constau în evitarea plantelor prăşitoare pe aceste suprafeţe şi cultivarea mai mult a cerealelor păioase şi a leguminoaselor pentru boabe, care au rol protector, şi mai ales a culturilor de graminee şi leguminoase perene.
Lucrările solului se vor efectua numai paralel cu curbele de nivel. Se va opta pentru culturile cultivate în fâşii, pentru culturile cu benzi înierbate late de 4-6 m, precum şi pentru sistemul de agroterase şi perdelele forestiere de protecţie.
- Nu se vor aplica îngrăşăminte pe solul îngheţat şi mai ales pe pante, deoarece sunt spălate.
- Asolamente bine gândite, mai ales pe terenurile în pantă, care să cuprindă predominant culturi care protejează solul şi care împiedică levigarea, eroziunea şi volatilizarea nutrienţilor.
- Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de nevoile culturilor, de condiţiile climatice, de însuşirile solului şi de nivelul producţiei planificate.
- Momentul fertilizării. Se vor administra îngrăşăminte în mai multe etape, ţinând seama de fazele critice ale plantelor şi de fazele de consum maximum, astfel încât să nu existe surplusuri care pot fi levigate.
- Pierderile cele mai mari se înregistrează la îngrăşămintele azotate. Cu fiecare 100 mm de precipitaţii, nitraţii se deplasează în adâncime cu 25-35 cm, până ajung în pânza freatică, pe care o poluează.
- Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sunt mai puţin expuse levigării. Cu fiecare 100 mm de precipitaţii, se pierd doar 20-400 mg de P2O5/ha şi 0,15-0,50 kg de K2O/ha.
- La fertilizarea cu azot este indicat să se folosească îngrăşămintele cu solubilitate lentă, cu inhibitori de nitrificare şi cu eliberare treptată, prevăzute cu pelicule semipermeabile de ulei, care eliberează nutrienţii pe o perioadă îndelungată, corespunzător ritmului de consum al plantelor.
- Ureea: la temperaturi de peste 15°C se pierde prin volatilizare 30-40% NH3. De aceea se aplică un produs prin care se inhibă enzima urează.
- Gunoiul de grajd trebuie încorporat imediat în sol. După 2 zile se înregistrează pierderi de 29%, iar după 7 zile, de 51%.
- Încorporarea îngrăşămintelor în sol: cele starter – cât mai aproape de sămânţă, pentru a stimula germinarea şi răsărirea, iar celelalte, la peste 20 cm adâncime şi pe rândul de plante, nu pe interval, unde hrănesc buruienile. Dacă acestea din urmă sunt în apropierea seminţei, rădăcina leneveşte şi nu se duce după hrană, ci rămâne la suprafaţă, fiind expusă secetei.
- Se aplică preponderent îngrăşăminte organice, care îmbunătăţesc însuşirile solului, iar prin descompunerea treptată, asigură nutrienţi pe întreaga perioadă de vegetaţie, fără pierderi. Resturile vegetale trebuie valorificate la maxim.
- Utilizarea biofertilizanţilor pe bază de bacterii (Rhizobium Azotobacter).
- La un pH al solului cât mai aproape de neutru, îngrăşămintele sunt cel mai bine valorificate (vezi tabel).
- Menţinerea solului permanent verde stimulează valorificarea atât a îngrăşămintelor neconsumate de cultura anterioară, cât şi a nutrienţilor formaţi pe parcursul vegetaţiei, evitând pierderile.
- Aplicarea sistemului conservativ de lucrare a solului.
Prin eroziune se pierd circa 150 mil. tone de sol fertil, 1,5 mil. tone de humus şi 0,5 mil. tone de NPK!
VALORIFICAREA ÎNGRĂȘĂMINTELOR ÎN FUNCȚIE DE PH
pH 5 5,5 6 6,5 7
Azotul (%) 43 77 89 100 100
P2O5 (%) 31 48 52 100 100
K2O (%) 52 77 100 100 100
un articol de
Vasile Popescu
