1% din ferme iau 50% din banii pe hectar - Revista Ferma
5 minute de citit

1% din ferme iau 50% din banii pe hectar

foto pag6 m 1% din ferme iau 50% din banii pe hectar

 „Avem 1,1 milioane de fermieri şi doar 1% primesc aproape jumătate din sprijinul pe care îl acordă anual Comisia Europeană. În 2013, pachetul pentru România este de 1,4 miliarde de euro, iar jumătate din aceşti bani, respectiv 700 de milioane de euro, merg către 1% din fermieri.

(…) Avem circa 850.000 de ferme care au între 1 şi 5 hectare, iar obiectivul meu este să întărim clasa de mijloc, să nu mai avem aceste extreme, care nu sunt benefice pentru clasa de mijloc”, a spus Constantin, citat de Agerpres.

 

Variante de plafonare a plăţilor directe

Acesta a precizat şi că România trebuie să decidă în acest an cum va aplica plafonarea plăţilor directe pentru fermele mari. „Comisia Europeană (…) a introdus posibilitatea ca din 2014 fermierii mari să primească ca şi ajutor 300.000 de euro, indiferent de suprafaţă. Nu poţi să mai primeşti numărul de hectare înmulţit cu plata pe suprafaţa, sumele fiind plafonate la 300.000 de euro.

După discuţiile din Consiliu, la solicitarea României, care nu a fost de acord cu această măsură, s-a decis că se va merge pe o soluţie de implementare voluntară a acestui plafon. Fiecare stat membru să stabilească care este nivelul de la care se realizează plafonarea, respectiv 300.000 sau 600.000 de euro, sau dacă mai există posibilitatea să nu existe acest plafon. În 2013 trebuie să decidem ce formulă va aplica România”, a spus ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, pentru 2013, fermierii români vor primi 139 euro/ha din fonduri europene, la care se mai adaugă 27 euro/ha de la bugetul de stat. Subvenţia europeană va creşte la 183 euro/ha în 2016 şi la 196 euro/ha în 2020.

 

Subvenţii doar pentru fermierii activi

Din 2014, doar fermierii activi vor primi subvenţii pe suprafaţă. „Din perioada 2014-2020 se va constitui o listă neagră care va fi exceptată din categoria fermierilor activi, iar sprijinul pe suprafaţă, atât pentru păşune, cât şi pentru cultura mare, va fi primit doar pentru cei care se încadrează şi nu sunt pe lista neagră.

Aceasta va fi definită la nivelul fiecărui stat membru, cu reglementări generale venite de la nivelul Comisiei Europene. Aici dau ca exemplu Aeroportul Otopeni, care nu va mai primi din 2014 sprijinul pe suprafaţa de păşune pe care o întreţine” a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Aeroportul Otopeni a primit subvenţii din fonduri europene timp de trei ani, în perioada 2008-2010, pentru peste 100 ha de pajişti. Suma încasată din bani europeni în cei trei ani se ridică la peste 24.000 euro, potrivit calculelor Agerpres. „Aeroportul Otopeni a primit subvenţii din fonduri europene timp de trei ani, în perioada 2008-2010, pentru cele peste 100 de hectare de pajişti, dar în urma unei misiuni de audit din 2010 de la Comisia Europeană au fost informaţi că numai fermierii activi vor avea dreptul la aceste subvenţii.

Noi i-am atenţionat şi, din 2011, nu au mai depus cerere. Cu toate acestea, ei au avut activitate agricolă pe aceste terenuri pentru că le-au întreţinut, le coseau şi respectau acele condiţii de bune practici pentru mediu”, a spus Dorel Benu, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), citat de Agerpres.

Accesarea de fonduri europene pe agricultură a fost o practică curentă pentru aeroporturi din UE, precum şi pentru alţi fermieri care nu sunt consideraţi „activi” (de exemplu cluburi de golf), precizează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), într-un comunicat citat de Agerpres. Potrivit CNAB, accesarea subvenţiilor s-a realizat conform normelor europene în domeniu, iar auditurile efectuate de către autorităţile competente au confirmat respectarea integrală a procedurilor şi legislaţiei.

 

ŞTIRI

PLĂŢI DIRECTE
Suprafaţă minimă mai mare

Ministerul Agriculturii vrea să crească suprafaţa minimă eligibilă a exploataţiilor pentru care se acordă plăţi directe la 1,5 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei – la 0,5 ha. „Soluţiile pe care le are în vedere Ministerul Agriculturii la comasarea terenurilor vizează creşterea suprafeţei minime eligibile a lotului minim, care în prezent este de 0,3 hectare, şi avem în vedere o creştere la 0,5 hectare.

O altă soluţie ar fi creşterea fermei minime care are un 1 hectar şi să o creştem la 1,5 hectare. Ideal ar fi să avem ferme minime de 5 hectare, cum are Suedia, dar ar scoate foarte mulţi fermieri din sistem şi ar fi o problemă şi socială. O altă măsură ar fi crearea organizaţiilor de producători şi de a permite ca o parte din subvenţii să se acorde prin intermediul acestor organizaţii”, a explicat, citat de Agerpres, secretarul de stat Achim Irimescu.

„În cazul în care am creşte de la 0,3 hectare la 0,5 hectare suprafaţa minimă eligibilă a lotului ar fi scoşi din sistem 400.000 de fermieri în primul an. În anul următor, ei nu vor dori să rămână în afara sistemului şi se vor asocia”, a mai spus Irimescu.

IRIGAŢII
400.000 ha contractate

Până în aprilie, fermierii români au contractat, pentru 2013, servicii de irigaţii pentru 400.000 ha. „În prezent avem în jur de 400.000 de hectare contractate, ceea ce este un câştig semnificativ faţă de anul trecut, când discutam de 170.000 de hectare, şi asta la începutul lunii mai, când era deja secetă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →